Femeia uitată

10731083_904560926230130_8738081823263312264_nVreau să intru în camera ei, dar mă opresc… o văd aşezată pe un scaun, cumva ghemuită, cu ochii privind undeva departe pe geam sau poate în altă viaţă. Îmi dau seama că nu va fi o discuţie uşoară… Bucuria mea de a trăi, speranţele şi exuberanţa mea nu prea îşi au locul aici… Femeia aceasta nu are vârstă, aproape că nu are chip… Ochii îi par goi, fără scânteie.

Îmi fac, totuşi, curaj să mă prezint. Mă aştepta.

A locuit la ţară, într-un sat în care toate zilele au fost cam la fel. Când s-a măritat era prea tânără, dar la părinţi nu mai putea locui că le era prea greu.
Nici nu îşi mai aminteşte (şi nici nu încearcă) cum l-a cunoscut pe bărbatul ei. Au muncit cot la cot, şi-au facut o casă micuţă şi doi copii. Ştia că aşa o să fie… aşa era şi la părinţii ei în casă. Bărbatul o bătea, iar femeia trebuia să reziste şi să tacă. Şi a rezistat. Și a tăcut…Până într-o noapte, când a dat-o afară din casă, după ce a bătut-o de abia se mai putea mişca. Nu a avut ce face și s-a dus la o mătuşă. Copilaşii dormeau. Cu corpul plin de durere şi plângând, a adormit şi ea înspre dimineaţă. S-a trezit speriată cu nişte femei care trăgeau de ea ţipând, că s-a întâmplat o nenorocire. Buimacă, a ajuns în faţa casei ei. Era arsă… Îşi mai aminteşte doar că a scos un urlet de durere când a reuşit să înţeleagă ce se întâmplase. A plecat, a fugit pe câmpuri şi nu a mai vrut să privească înapoi. Nu a mai contat ce se întâmplă cu ea, nu mai conta nimic. Nici nu ştie cât timp a mers în neştire, nu mai ştie unde sau dacă a dormit… Nu vedea decât imaginea copilaşilor ei.Într-un sat din apropierea Bucureştiului, a găsit-o o femeie lângă fântână şi a luat-o în casă. Nu i-a cerut să îi povestească nimic, doar i-a dat să mănânce, a spălat-o şi i-a dat nişte haine curate. Tot ea i-a găsit un loc în Centrul de asistență socială. Acum ştie că ar trebui să facă ceva cu viaţa ei, că ar trebui să muncească undeva pentru a se întreţine, dar nu ştie ce… Nu îşi poate imagina un viitor. De mult, visase să fie educatoare în sat.

Are o șansă ca îngrijitoare la o grădiniță. Cu ajutorul nostru, poate să vadă un drum.

O viață i-a luat sfârșit, dar trebuie să înceapă alta. Eu îi sunt alături.

P.S.: Dați-i și voi o șansă. Să nu se mai simtă singură. Ca ea, mai sunt alte zeci de femei adăpostite la Complexul de Servicii Socio-Medicale al Municipiului București. Duminică, 8 Martie, ne găsiți la adresa Şoseaua Berceni nr. 12, Sector 4, Bucureşti, alături de Direcția Generală de Asistență Socială a Municipiului București. Le vom dărui femeilor uitate un cadou care să le ofere speranță și un zâmbet.

– Mădălina Crișan, psihoterapeut